Page 35 - Ghidul investitorului_v4_final_Romana.cdr
P. 35
INFRASTRUCTURA DE AFACERI
Infrastructura și serviciile-suport pentru afaceri din judeţul Timiș sunt evidenţiate prin intermediul a 5 parcuri
industriale, a spaţiilor de coworking orientate către sprijinirea startup-urilor tech, precum și prin intermediul
hub-urilor judeţene. Cele 5 parcuri industriale aparţin atât mediului privat (Parcul Industrial Artemis
Sânandrei Timiș, Parcul Industrial Giarmata Timiș, Parcul Industrial Sânandrei II Timiș), cât și celui public
(Parcul Industrial Freidorf , Parcul Industrial și Tehnologic Timișoara ).
În ceea ce privește spaţiile de coworking, acestea se regăsesc cu precădere în municipiul Timișoara și includ
următoarele:
o INCUBOXX – Infrastructură regională de afaceri în sectorul IT&C. În momentul de faţă, găzduiește 40 de
startup-uri;
o Centrul Regional de Afaceri Timișoara – CRAFT – centru important logistic și de resurse, administrat de
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiș;
o IncubART Makerspace – care se promovează ca cel mai mare spaţiu de tip makerspace din Timișoara,
dedicat mai ales artiștilor;
o DevPlant Cowork – spaţiu de coworking, frecventat mai ales de IT-iști;
o Cowork Timișoara – The Garden și Tineretului;
și
o Workify Workify 2.0 – spaţiu de coworking;
o Incubatorul de afaceri de la Dumbrăviţa.
HUB-URI UNIVERSITARE
Timișoara Research in Artificial Intelligence Network (TRAIN) - noua platformă UVT pentru cercetare,
inovare și dezvoltare, care va avea rolul de ecosistem de cunoaștere și educaţie bazat pe reţele și algoritmi de
Inteligenţă Artificială.
Hub MIRSC - Centru de Cercetare pentru Microelectronică (UPT) - MIRSC se aliniază cu obiectivele IPCEI-ME-2
și PNRR, vizând proiectarea de noi arhitecturi de procesoare (incluzând RISC-V), circuite de comunicaţie
(5G, 6G și altele) și conectivitate, packaging eterogen avansat, circuite pentru electronică de putere și RF.
Hub Antreprenorial - Be Smart, be Competitive (UPT) - Hubul antreprenorial are ca misiune facilitarea și
sprijinirea dezvoltării unui mediu antreprenorial solid, inovativ și performant în domeniile managementului
industrial și administrativ, logisticii, marketingului, sustenabilităţii și educaţiei.
Hub CIDIAS (UPT) - Centrul de cercetare dezvoltă programe de cercetare aplicată în ingineria datelor,
inteligenţă artificială, cloud computing, securitate cibernetică, robotică și control inteligent. Aceste sisteme
inteligente vor susţine evoluţiile teoretice și tehnologice ale următorilor ani și vor răspunde provocărilor societale.
HUB-URI JUDEŢENE
Atelierul Digital de la Google - instruire gratuită în marketingul online pentru dobândirea abilităţilor de lucru
în mediul digital de care este nevoie pentru dezvoltarea companiei și a carierei sau pentru învăţarea primilor
pași în marketing. Finalizarea tuturor modulelor duce către o certificare Google, recunoscută în Europa.
Clădirea HUB700 (INFOTIM) - clădire complet reabilitată, localizată în zona zero a orașului, la 200 m de Piaţa
Operei, cu excelentă vizibilitate din 3 direcţii. Este gazda unor companii/branduri precum Nokia, Banca
Românească, ETA2U sau Safe-Fleet.
2
Nokia Romania Garage - spaţiu care reunește un laborator, o sală de conferinţe și o zonă creativă.
Pasionaţii de cercetare și dezvoltare au acces la cele mai avansate tehnologii orientate spre crearea de soluţii
din domenii precum telecomunicare, IA, obiecte inteligente interconectate, realitate augumentată și virtuală.
United Business Center din Timișoara - există trei clădiri de birouri oferite spre funcţionare, iar cea de a patra
clădire se află în construcţie. Cu o suprafaţă de peste 80.000 mp închiriabili, clădirile de birouri United Business
Center găzduiesc companii multinaţionale și alcătuiesc un veritabil business district.
Startup Hub - este o entitate de sprijin în afaceri dedicată în primul rând antreprenorilor activi în domeniul
industriilor creative, ea activează ca centru al ecosistemului antreprenorial high-tech din Timișoara, oferind o
gama de servicii care include accesul în regim 24/7 la o locaţie funcţionând în regim de spaţiu de co-working,
structurată, amenajată și echipată pentru a facilita productivitatea și interacţiunea utilizatorilor.
34