Președintele Comisiei de Sănătate și Protecție Socială din cadrul Consiliului Județean Timiș.
Ciprian Trocan, cel mai tânăr consilier județean din actuala legistlatură, ales pe listele Partidului Național Liberal la alegerile locale din 27 septembrie 2020, are ca principal obiectiv reprezentarea și promovarea drepturilor, intereselor și proiectelor tinerilor în cadrul Consiliului Județean Timiș.
După o amplă implicare în diferite proiecte și activități ale comunității studențești din Timișoara, între 2018 și 2019, timp de un an a ocupat funcția de consilier al primarului Municipiului Timișoara pe probleme de tineret, urmând ca din perioada imediat următoare și până în prezent să dețină poziția de director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, a urmat două programe de studii masterale, unul în economie , altul în drept, ambele în cadrul Universității de Vest din Timișoara. În prezent desfășoară programul de studii universitare de doctorat în cadrul UPT , tema lucrării de doctorat fiind axată pe contribuțiile privind îmbunătățirea managementului administrației publice locale.
Director executiv
Primăria Mun. Timișoara
Consilier al primarului Mun. Timișoara
Primăria Mun. Timișoara
Consilier Parlamentar
Parlamentul României- Camera Deputaților
Program studii universitare de doctorat- Facultatea de Management în Producție și Transporturi- Universitatea Politehnica Timișoara
Studii universitare de masterat- Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor- Universitatea de Vest Timișoara
Studii universitare de masterat - Facultatea de Drept- Universitatea de Vest Timișoara
Studii universitare de licență- Facultatea de Mecanică- Universitatea Politehnica Timișoara
Studii preuniversitare- Colegiul Național Economic “Th. Costescu”
Blvd. Revoluţiei din 1989 nr. 17
CP 300034, Timişoara
judeţul Timiş, România
Loredana Luciana LUNGU
Consilier Superior
Simona LUPULESCU
Inspector superior