Alin Adrian NICA

Biografie

Președinte al Consiliului Județean Timiș din octombrie 2020, Alin Nica și-a început cariera administrativă în anul 2004, când a fost ales primar al comunei Dudeștii Noi din județul Timiș, devenind, la doar 23 de ani, cel mai tânăr primar din România. Absolvent al Liceului de Informatică „Grigore Moisil”, acesta și-a continuat studiile în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara.

În primul an de mandat ca primar la Dudeștii Noi, a pus bazele, cu alți șapte colegi primari, Filialei Județene Timiș a Asociației Comunelor din România. Din 2005 este reprezentantul României în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles. A ajuns să fie primul român care a deținut o funcție aleasă la nivel european, cea de președinte al Comisiei EDUC din cadrul Comitetului Regiunilor din Bruxelles. În plus, acesta face parte din juriul de experți care desemnează capitalele culturale europene pentru anii 2023 – 2025. De asemenea, Alin Nica este membru titular al Consiliului Național de Integritate din România.

În mandatul său la Consiliul Județean Timiș, prioritare sunt creșterea calității vieții pentru timișeni, asigurarea dezvoltării economice durabile și atragerea de fonduri europene.

Educație

2013 - 2014

2013-2014 Institutul Diplomatic Român

1999 - 2004

Universitatea "Politehnica" Timişoara - Facultatea de Automatică şi Calculatoare

1995 - 1999

Liceul de Informatică "Grigore Moisil"

Experiența profesională

2020 - prezent

Președinte

Consiliul Județean Timiș

2015 - 2017

Președinte al delegației României

Comitetul European al Regiunilor

2014 – în curs

Membru

Comitetul de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat 2014-2020

2013 – în curs

Raportor pentru avizul Orientări pentru rețelele de telecomunicații transeuropene

Comitetul European al Regiunilor

2013 – în curs

Prim-vicepreşedinte

Filiala Judeţeană Timiş a Asociaţiei Comunelor din România

2012

Raportor pentru avizul Rețele de telecomunicații transeuropene

Comitetul European al Regiunilor

2010 - 2012

Preşedinte al Comisiei pentru educaţie, cultură, tineret şi cercetare (EDUC)

Comitetul European al Regiunilor

2010

Raportor pentru dosarul „Punerea în aplicare a politicii europene de vecinătate şi, în special, a iniţiativei privind Parteneriatul estic: modernizarea, reformele şi capacitatea administrativă a autorităţilor locale”

Comitetul European al Regiunilor

2009 - 2013

Vicepreședinte

Filiala Judeţeană Timiş a Asociaţiei Comunelor din România

2008

Raportor pentru dosarul „Pachetul de extindere al Uniunii Europene”

Comitetul European al Regiunilor

2007 – în curs

Membru din partea României

Comitetul European al Regiunilor

2005 - 2009

Vicepreședinte

Asociaţia Comunelor din România

2005 -2009

Preşedinte şi vicepreşedinte la nivel naţional

Filiala Judeţenă Timiş a Asociaţiei Comunelor din România

2005 - 2007

Observator din partea României

Comitetul European al Regiunilor

2004 - 2020

Primar

Comuna Dudeștii Noi

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support