Consiliul Județean Timiș finanțează, din bugetul propriu, achiziționarea unui microbuz destinat transportului copiilor cu cerințe educaționale speciale de la Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu”.
Unitatea școlarizează aproape 300 de elevi cu deficiențe mentale și senzoriale, oferindu-le acestora șansa de a se integra pe piața profesională a forței de muncă, prin intermediul abilităților dobândite și a certificatelor de calificare profesională primite.
„Am aprobat, la cererea reprezentanților liceului, achiziționarea unui microbuz în vederea susținerii bunei desfășurări a proceselor instructiv-educative, mai ales ținând cont că, pentru o activitate eficientă a școlii, este neapărată nevoie și de un mijloc de transport mai mare, destinat navetei elevilor de aici”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Microbuzul care urmează să fie cumpărat va avea 23+1 locuri, valoarea contractului fiind de 378.000 lei fără TVA.