Eurodyssey în Timiș

Eurodyssey în Timiș

Programul Eurodyssey este un program de schimb destinat tinerilor, organizat încă din 1985 sub egida Adunării Regiunilor Europene (ARE), ca unul dintre programele sale cele mai reprezentative şi încununate de succes de-a lungul timpului. În cei 35 de ani de existenţă, au beneficiat de acest program peste 51 000 tineri din întreaga Europă. Stagiul le oferă acestora şansa unor experienţe multiculturale, posibilitatea de a cunoaște o limbă străină, contribuind, în acelaşi timp, ca un liant, la consolidarea marii familii de cetăţeni europeni. Programul se desfăşoară în cadrul unei reţele de parteneriate între regiuni, destinate schimburilor de experienţă şi cooperării interregionale bazate pe reciprocitatea practicilor.

Programul Eurodyssey este extrem de complex şi reuneşte o serie de întâlniri anuale menite să stabilească cele mai bune condiții de desfăşurare a programului în țările partenere.

Programul Eurodyssey şi judeţul Timiş

Judeţul Timiş este o prezență activă în cadrul programului Eurodyssey începând cu anul 2007.

Județul Timiș este una dintre regiunile din România care participă activ la acest program, oferind stagii în diverse domenii precum comunicare, relații internaționale, content creator, antropologie sau administrație publică. Fiind unul dintre cele mai dezvoltate județe ale țării, județul Timiș oferă un mediu favorabil pentru tinerii care doresc să își îmbunătățească abilitățile profesionale și să acumuleze experiență internațională.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support