Muzeul Satului Bănățean din Timișoara găzduiește în această perioadă cea de-a doua ediție a Parcului Primăverii. Până pe data de 1 mai timișenii sunt invitați să exploreze zonele amenajate cu mult gust pentru ei, dar și să ia parte la toate ofertele de activități puse la dispoziție în mod gratuit.
Pe cărările din cadrul parcului participanții vor descoperi folclorul și tradițiile românești, readuse la viață prin instalații surprinzătoare. Îndemnăm participanții să dedice și puțin timp acestora, astfel vor descoperi cu adevărat poezia și emoția primăverii.
Trei scene, concerte LIVE și o varietate de activități captivante. Zona de Food Court oferă mai multe sortimente diversificate, de la gustări sărate la cele dulci, preparate calde și deserturi delicioase.
Parcul Primăverii provoacă familiile timișene la competiții distractive care le pun sângele în mișcare și mintea la contribuție.
Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură, care constă în probe de îndemânare, echilibru, concentrare și multă perspicacitate.
Va fi organizat și un concurs „De-a joaca”, în zilele de sâmbătă și duminică, 29 și 30 aprilie, în intervalul orar 14:00 – 16:00. Este vorba de parcurgerea unui traseu ce începe cu o ușoară probă de cățărare, urmată de mini sprint și lansarea cerculețelor zburătoare. La final, cei care rămân în concurs vor avea de trecut și proba de echilibru și testarea abilităților de tragere cu arcul. Nu este necesară înscrierea în prealabil, dar doritorii sunt rugați să fie prezenți cu 15 minute înainte de începerea concursului.
În celelalte zile, traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
În Zona de Teatru și Activități au loc o serie de ateliere creative dedicate copiilor: Atelier de cioplit, organizat în colaborare cu Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, atelier de reciclare – Tablou de primăvară, organizat în colaborare cu Muzeul Național al Banatului, atelier de creație cu susținerea cercetașilor României, Licos Timişoara și multe alte ateliere și spectacole de teatru puse în scenă de Teatru pe Roți, Teatrul Merlin și Teatru Magic OZ.
Mai multe detalii despre program și atracțiile pregătite pentru timișeni pot fi găsite pe www.parculprimaverii.ro
Parcul Primăverii este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș, adus în fața publicului ca și contribuție specială pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii. Cea de-a doua ediție a Parcului Primăverii își așteaptă vizitatorii până la 1 mai, cu acces liber și gratuit la toate activitățile culturale, de divertisment și de încurajare a petrecerii timpului liber în familie.