Ziua Județului Timiș, sărbătorită anual în 28 iulie, va fi marcată și de această dată printr-o serie de activități pentru toate gusturile și vârstele. Astfel, timișenii vor avea ocazia să redescopere județul din punct de vedere cultural, în cadrul programului dedicat manifestării.
Seria de evenimente se întinde în acest an pe două zile (27 – 28 iulie) și include vernisaje de expoziții, atelier de mediere culturală, spectacole în premieră, cupa instituțiilor timișene la fotbal, dar și flashmob. Complexitatea activităților organizate este evidențiată și de faptul că în organizarea ediției din acest an s-au implicat toate cele șase instituții culturale finanțate de Consiliul Județean Timiș (Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănăţean Timișoara, Centrul de Cultură şi Artă al Județului Timiș, Biblioteca Judeţeană Timiş ”Sorin Titel”, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin”).
Astfel, pentru iubitorii de folclor, Ansamblul Profesionist Banatul prezintă, în 27 iulie, un spectacol folcloric în premieră, intitulat ”Atemporal”. Timișenii sunt invitați să ia parte la un spectacol care valorifică tradiția printr-o interpretare modernă și inovatoare. Invitațiile sunt disponibile pe platforma www.eventim.ro începând din 17 iulie 2023, ora 11:00.
Tot joi, va avea loc și a doua ediție a „Cupei instituțiilor timișene la fotbal”, o competiție care va reuni angajați din instituțiile din județ, desfășurată pe terenul de la Baza 2 Politehnica.
Activitățile de vineri, 28 iulie, vor debuta cu o ședință festivă a Consiliului Județean Timiș, desfășurată în Sala Multifuncțională.
Apoi, publicul iubitor de cultură este invitat la un nou eveniment provocator: „Expoziție de presă: Timișul, istorie vie”. Materialele expuse provin din fondul de Documentar – Periodice al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” și pun în valoare momente importante din evoluția județului. Expoziția va avea loc în foaierul Palatului Administrativ și va fi însoțită de un recital muzical marca Incanto Quartetto.
Tot în 28 iulie, sute de dansatori din județul Timiș vor aduce în Piața Victoriei jocuri autentice din arealul folcloric al județului Timiș și ritmuri în care se regăsește identitatea multiculturală a acestui spațiu, printr-o activitate de tip flashmob organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.
„Lecturi aprinse, lecturi în lumina farurilor de motocicletă” este o altă activitate interesantă, programată pentru vineri, în Piața Sf. Gheorghe. Textele ce se vor citi provin din fondul de presă al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”. Biblioteca Județeană Timiș a lansat conceptul de „Lecturi aprinse” din dorința de a contribui și a aduce un plus de valoare culturală pentru județul Timiș, transformând Timișoara într-o capitală a lecturilor publice, statut care s-a confirmat de-a lungul anilor.
Ziua de 28 iulie marchează instaurarea administrației românești în județ, în anul 1919, după retragerea trupelor de ocupație de pe teritoriul comitatului Timiș.
Programul detaliat:
JOI. 27 IULIE
– 10.00 – 18.00. Centrul Multifuncțional Bastion. Expoziția de artă contemporană „MITOLOGII SUBIECTIVE PENTRU UN TOPOS DAT”;
– ora 9.00. Baza 2 Politehnica. Cupa instituțiilor timișene la fotbal, ediția a doua;
– 18.00 – 20.00. Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”. Timișoara, o stea din ”Orașul luminilor” (City of lights);
– ora 18.30 Muzeul Național de Artă Timișoara. Tur ghidat – expoziția „Jocul cu hazardul: Romul NUȚIU. O retrospectivă/ Playing hazard: Romul NUȚIU”. Grupul la turul ghidat este de maximum 20 persoane, cu înscriere prealabilă la numărul de telefon 0728278632;
– ora 19.00. Convention Center, Timișoara. Spectacol folcloric în premieră: „Atemporal”. Invitațiile sunt disponibile pe platforma www.eventim.ro începând din 17 iulie 2023, ora 11:00;
VINERI 28 IULIE
– 10.00. Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ. Ședință festivă a Consiliului Județean (Acces pe bază de invitație);
– 10.00 – 11.30. Muzeul Național de Artă Timișoara. Atelier de mediere culturală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Înscrierile se pot face telefonic la numărul 0728278632, în limita a 15 locuri;
– ora 10.00. Muzeul Național al Banatului. „Timișoara în Culori și Povești: Tururi gratuite ale expozițiilor”;
– ora 10.00. Consiliul Județean Timiș. Expoziție de presă: „Timișul, istorie vie”. Materialele expuse provin din fondul de Documentar – Periodice al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” și pun în valoare momente importante din evoluția județului. Expoziția va avea loc în foaierul Palatului Administrativ și va fi însoțită de un recital muzical marca Incanto Quartetto;
– 18.00 Piața Victoriei, Timișoara. Flashmob. Horă timișeană cu participarea publicului;
– ora 18.00. Muzeul Național de Artă Timișoara. Vernisajul expoziției „Personalități din Banat” ce prezintă portretele a 60 de personalități reprezentative pentru Timișoara și regiunea Banatului, semnată de artistul Aurelian Scorobete;
– ora 19.00. Sala Capitol, Timișoara. Lada cu Zestre. Gala Festivalului de folclor;
– ora 21.00. Bastionul Maria Theresia. Lecturi aprinse, lecturi în lumina farurilor de motocicletă. Textele ce se vor citi provin din fondul de presă al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”;
– ora. 21.00. Muzeul Satului Bănățean Timișoara. Premiera Musical-ului Come into the Light.
Toate informațiile necesare sunt disponibile și la adresa web: www.ziuajudetului.cjtimis.ro