Mâine, vineri,15 aprilie, începe prima ediție a Parcului Primăverii, eveniment organizat de Consiliul Județean Timiș la Muzeul Satului Bănățean. Conceput ca un festival autentic, centrat pe experiența de parcurs a participanților, Parcul Primăverii nu include o deschidere festivă clasică, ci un crescendo de momente speciale. Începând cu ora 12, toți cei care trec pragul evenimentului, indiferent de vârstă sau preferințe, vor găsi activități care să le stârnească interesul. Miza festivalului este reconectarea la timpul de calitate petrecut împreună alături de cei dragi, fie în cadrul unui atelier de creație, al unei activități de mișcare în aer liber, la un concert, o expoziție de artă sau la cumpărături de obiecte artizanale.
Vineri, punctul culminant al evenimentului este concertul Subcarpați, sâmbătă va urca pe scena Loredana, iar duminica, Adrian Stanca, Carmen Popovici Dumbravă și Claudia Ionaș cu Generalul promit un regal de folclor într-o zi de mare sărbătoare. Pe parcursul tuturor celor 11 zile de festival, accesul este liber și gratuit.
„Ne așteaptă un weekend cu multă energie creativă, cu momente artistice și de divertisment foarte bine gândite și cuprinse într-o producție culturală de excepție. Parcul Primăverii a reușit să ridice standardele organizării de eveniment în Timișoara și vreau să subliniez, în mod deosebit, contribuția celor șase instituții de cultură ale Consiliului Județean la realizarea acestui festival multicultural de anvergură” a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Parcul Primăverii este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș, adus în fața publicului ca o contribuție specială pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii. Mai multe detalii despre program și atracțiile pregătite pentru timișeni pot fi găsite pe www.parculprimaverii.ro , iar atașat găsiți programul de weekend, structurat pe zile.