Reprezentanți ai oamenilor de afaceri francezi, ai Camerei de Comerț și Industrie a României și decidenți din cadrul instituțiilor financiar-bancare s-au reunit astăzi într-o întâlnire online pe tema oportunităților de investiții în țara noastră. Invitat în cadrul evenimentului, președintele CJ Timiș, Alin Nica, le-a prezentat participanților modul în care Consiliul Județean stimulează investițiile și creează un cadru administrativ propice dezvoltării mediului privat.
Evenimentul a fost organizat de Mouvement des entreprises de France (MEDEF), cea mai mare asociație patronală din Franța, și facilitat de Ambasada României în Franța. Reuniunea a fost prezidată de Géraldine Lemble, director general adjunct și secretar general, MEDEF International.
„La nivelul Consiliului Județean urmează să realizăm o serie de investiții publice deosebit de importante pentru dezvoltarea socio-economică a Timișului. Le-am prezentat acestora ceea ce ne-am propus în privința infrastructurii, fie ea rutieră, sanitară, economică sau culturală. Le-am subliniat că județul nostru reprezintă cel mai dinamic mediu de afaceri după capitală, beneficiind de un centru cercetare bine ancorat în noile realități economice, un centru universitar puternic, o resursă umană calificată și cel mai bun acces din țară la infrastructura de transport”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Consiliul Județean Timiș își va consolida eforturile de diplomație economică și va continua să încurajeze investițiile publice private, precum și diversificarea economică, către inovare și noile tehnologii, susține șeful CJ: „Încrederea investitorilor în administrația publică locală este primordială în decizia companiilor de a-și extinde operațiunile în județul nostru. Pandemia a accelerat schimbările economice, iar autoritățile locale trebuie să țină pasul, să deschidă noi oportunități.”
MEDEF este cea mai importantă rețea de antreprenori din Franța, cu peste 173.000 de companii și 122 organizații teritoriale membre. Peste 95% din afacerile care aparțin de asociația patronală sunt IMM-uri.