Copiii timișeni cu dizabilități vor beneficia de servicii de recuperare de calitate. Consiliul Județean a semnat ordinul de începere pentru construirea unui centru destinat acestora, ce va funcționa în cadrul Centrului de Resurse și Asistență Educațională „Speranța”, unitate de învățământ aflată sub finanțarea CJ Timiș.
Valoarea contractului se ridică la aproape 10.6 milioane lei, cu TVA inclus, fondurile fiind asigurate din bugetul național, 9 milioane, cât și din cel județean, 1.6 milioane.
Investiția are ca scop asigurarea accesului unui număr cât mai mare de copii/adolescenți cu nevoi speciale la servicii recuperativ-terapeutice. De asemenea, este prevăzută extinderea paletei de servicii acordate acestora, cât și familiilor lor. Trebuie spus că investiția este cu atât mai importantă cu cât, în prezent, activitatea celor de la „Speranța” se desfășoară într-un spațiu închiriat, restrâns și impropriu.
Noua construcție va avea un bazin de înot, cabinete medicale și psihologice, cât și pentru terapii specifice (logopedie, kinetoterapie, electroterapie, ergoterapie, artterapie, meloterapie, sprijin în învățare, psihoterapie, terapie prin joc, stimulare polisenzorială). De asemenea, au fost prevăzute spații de cazare pentru părinți și copii, cât și o sală pentru luat masa.
„Avem nevoie de o infrastructură de recuperare la standarde înalte, pentru a le da o șansă reală de integrare în comunitate. Noul centru va permite specialiștilor de la Speranța să ofere servicii complexe, cât și sprijin familiilor care au în întreținere acești copii. Este de datoria noastră să le oferim posibilitatea unei vieți apropiate de normalitate, investiția de la Speranța fiind un mare pas înainte”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Capacitatea noului centru de recuperare va fi de aproximativ 300 de copii și adolescenți cu deficiențe. Acesta va avea o suprafață de aproape 2900 m2, parter plus trei etaje, și va fi construit în Timișoara, pe str. Cornelia Sălceanu, pe un teren cu o suprafață de 2360 m2. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere.