Weekend-ul vine cu o nouă surpriză, după anunțul deschiderii graniței cu Serbia pe pista de biciclete de pe malul Begăi în zilele de 24 și 25 septembrie.
Astfel, cei care vor alege să treacă granița pe bicicletă și să pedaleze de la Timișoara la Zrenjanin se pot înscrie și la un concurs de selfie-uri prin care pot câștiga invitații la cele mai mari festivaluri timișorene de anul viitor, Flight Festival, CODRU și PLAI. Mai exact, se pun în joc cinci premii a câte trei invitații duble la toate cele trei mari evenimente din 2023.
Cei interesați trebuie doar să-și facă un selfie în care să apară însemnele CJ Timiș de la graniță și să-l posteze pe pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/events/1173506563201425/1173506573201424. Cinci selfie-uri, care vor primi cele mai multe reacții pozitive, vor fi declarate câștigătoare.
Vă reamintim, sâmbătă și duminică (24 – 25 septembrie), se va putea circula cu bicicleta pe toți cei peste 70 de km de pistă de biciclete de pe coronamentul digului Canalului Bega dintre Timişoara și Zrenjanin. Trecerea frontierei se va face pe baza cărții de identitate, între orele 08.00 și 20.00. Deschiderea informală a frontierei a fost posibilă în urma unei solicitări a Consiliului Județean Timiș.
Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com.