Consiliul Județean Timiș și Uniunea Artiștilor Plastici din România organizează expoziția de artă contemporană „Mitologii subiective pentru un topos dat”, eveniment ce reunește pictori, sculptori și artiști video. Vernisajul va avea loc duminică, 16 iulie, la ora 17:00, în spațiile Centrului Multifuncțional Bastion, expoziția fiind deschisă până în 8 august.
Artiștii incluși în selecția acestui proiect sunt creatori cu biografii impresionante, cu premii de excelență și burse în străinătate, cu activități expoziționale susținute atât în țară cât și pe plan internațional. Astfel, vor fi prezenți Sofia Ovejanu, Mihai Glodeanu, Dragoș Bojin, 1-Q Sapro, Bogdan Andronic, Dragoș Neagoe, Dan Nica, Anca Ciofîrlă Kademian, Sergiu Roman, Răzvan Stanciu, Petra Maria, Ruxandra Nițescu, Teodora Rotaru, Georgiana Cojocaru, curator fiind Diana Roman.
Membrii grupului sunt creatori care, în ciuda stilurilor distincte și a expresiilor individuale unice, împărtășesc o viziune creativă, cuprinzătoare, în centrul căreia se află ființa umană și relațiile care o definesc.
Expoziția rezonează cu misiunea Centrului Multifuncțional Bastion al Consiliului Județean Timiș, de a se poziționa ca platformă-promotor a artei contemporane și a creației tinere, cu valoare de nivel european. De asemenea, aceasta este congruentă cu viziunea și conceptele Timișoarei pentru rolul de Capitală Culturală Europeană, adăugând un plus de valoare artistică călătoriei europene a Timişoarei.