Contract semnat pentru construirea unei noi clădiri la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”. Consum de energie aproape de zero

Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Educației pentru ridicarea unui nou imobil la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”. Proiectul, parte a Programului „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, va beneficia de finanțare prin PNRR, Componenta C15: Educație/Mediu I10.


Investiția totală pentru noua clădire este estimată la 74,5 milioane lei, din care 47 milioane lei sunt fonduri nerambursabile alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noua construcție va fi încadrată în categoria nZEB+ (nearly Zero Energy Building Plus), un standard inovator care asigură un consum energetic aproape de zero.


Conform studiului de fezabilitate, clădirea va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 5000 mp și va include o grădină senzorială de 500 mp. Aceste dotări moderne sunt menite să susțină desfășurarea unui act educativ de înaltă calitate, facilitând procesul de recuperare și integrare al elevilor în comunitatea lor.


Odată finalizat, Centrul va fi parte integrantă a programului pilot de școli verzi, promovând nu doar o rețea sustenabilă de instituții de învățământ, ci și un curriculum axat pe educația pentru protecția mediului înconjurător. Acest proiect este un pas important spre crearea unui mediu educațional adaptat nevoilor elevilor, care le va permite să se dezvolte armonios și să se integreze eficient în societate”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.


În perioada următoare, Consiliul Județean Timiș va pregăti documentația necesară pentru lansarea procedurii de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări. Această etapă va marca începutul realizării unui proiect ambițios, care va transforma nu doar infrastructura educațională, ci și comunitatea locală prin promovarea unui model de sustenabilitate și inovație.

Anterior Oferta culturală a Consiliului Județean pentru perioada 30 iulie – 4 august
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support