Astăzi, 20 iunie 2024, Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de execuție pentru realizarea obiectivului de investiție publică din cadrul proiectului „Renovare energetică moderată a clădirii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Constantin Păunescu Recaș”. Câștigătoarea licitației pentru realizarea lucrării este S.C. BTTC Construct S.R.L.
Investiția totală depășește suma de 7 milioane de lei, din care aproximativ 2 milioane provin din bugetul Consiliului Județean Timiș, iar restul, de circa 5 milioane de lei din fonduri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNNR).
Obiectivul de investiții vizează reabilitarea energetică a unei clădirii cu o suprafață totală construită la sol de 453 mp și o suprafață desfășurată totală de 2722 mp.
Aceasta va fi modernizată termic prin anvelopare cu termosisteme compuse din polistiren extrudat de 10 cm grosime pe soclu și vată minerală rigidă de 10 cm pe fațade. De asemenea, se va schimba tâmplăria exterioară cu una din PVC și se vor actualiza rețelele electrice, sanitare și termice.
„Acest proiect reprezintă un pas important în direcția modernizării infrastructurii educaționale din Timiș. Elevii și cadrele didactice vor beneficia de condiții mai bune, iar clădirea va fi adaptată standardelor energetice actuale”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Printre lucrările ce urmează a se executa amintim intervenții asupra pereților și a fundațiilor existente, la planșee și la învelitori, la zona exterioară a clădirii, precum și la structura existentă. De asemenea, se va moderniza instalația de energie electrică și de distribuție a acesteia în clădire, iluminatul interior și se va monta un sistem de panouri fotovoltaice. Instalațiile termice, sanitare, de ventilare și climatizare vor fi, la rândul lor, modernizate.
Durata de execuție a lucrărilor este de 9 luni de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor de către beneficiar.