În 9 aprilie 2022 se împlinesc 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Timiș, ocazie cu care, vineri, 8 aprilie, la ora 10.00, în Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ, va avea loc o ședință festivă, în cadrul căreia vor fi decernate plachete, medalii și diplome pentru activitatea depusă în serviciul cetățenilor județului Timiș.
Celebrarea constituirii Consiliului Județean este marcată prin acțiuni organizate de cele șase instituții de cultură finanțate de instituția județeană și cuprinde expoziții tematice, spectacole de teatru, o lansare de carte și montarea în foaierul Consiliului Județean Timiș a unui puzzle supradimensionat.
Vineri, 8 aprilie, foaierul Sălii Multifuncționale a Palatului Administrativ va găzdui expoziția „Consiliul Județean Timiș la puterea 30” adusă în atenția publicului de către Biblioteca Județeană „Sorin Titel”, iar echipa Muzeului Național de Artă va monta puzzle-ul uriaș cu portretul lui Ormós Zsigmond, unul dintre primii prefecți ai comitatului Timiș. În holul de la etajul I va putea fi admirată Expoziția „Patrimoniul sub reflectoare. Istoria cartierelor timișorene”, în organizarea Muzeului Național al Banatului.
Reprezentanții mass-media sunt invitați să participe la întreg evenimentul. De asemenea, avem plăcerea de a vă invita să ne fiți alături la cocktail-ul oferit după ședința festivă, în foaierul Sălii multifuncționale.