Consiliul Județean Timiș se alătură unui număr de zece parteneri, administrații publice, universități și societăți private din România, Portugalia, Italia, Austria și Belgia, în cadrul unui proiect ce vizează tranziția spre surse energetice sustenabile, finanţat cu fonduri europene în cadrul Programului LIFE.
Inițiativa beneficiază de finanțare europeană, rezultatele propuse adresându-se comunelor, orașelor și municipiilor cu o populație între 5.000 și 50.000 de locuitori.
Activitățile proiectului se vor concentra pe stabilirea unei metodologii inovatoare de planificare energetică integrată, bazată pe implicarea tuturor părților interesate. Lugojul și Sânnicolaul Mare vor fi studii de caz pilot, cu posibilitatea de participare și a altor orașe/comune din județul Timiș cu peste 5.000 de locuitori, în calitatea de orașe „follower”, care își vor manifesta interesul de a participa la activități cu sprijinul celor două unități administrativ-teritoriale. Scopul este declanșarea un proces de planificare transsectorială – prin integrarea domeniului energetic cu alte sectoare de dezvoltare, pentru a planifica tranziția energetică spre surse sustenabile.
Conceptul de proiect vizează derularea de programe de instruire (cursuri, ateliere de lucru, module de e-training, materiale informaționale, vizite de lucru ale echipelor de cercetare), formare la locul de muncă, elaborarea foii de parcurs și a planurilor de acțiune, inclusiv prioritățile de implementare. De asemenea, este vizată elaborarea de planuri/strategii pentru tranziția energetică, cât și întărirea colaborării interinstituționale în domeniu, între diverse departamente / autorităţi publice şi părți interesate relevante. Un alt obiectiv important este și creșterea numărului de investiții în energie durabilă.