Cooperare transfrontalieră
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru Graniţa România-Ungaria, BRECO este un organism neguvernamental, nonprofit, cu personalitate juridică, care funcționează în domeniul cooperării transfrontaliere și al dezvoltării regionale.
BRECO reprezintă rezultatul asocierii agențiilor de dezvoltare regională care au în componenţa lor judeţe situate în zona de graniță comună România-Ungaria, membrii fondatori ai asociaţiei fiind Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, cu sediul în Timişoara și Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cu sediul în Cluj-Napoca.
Zona eligibilă cuprinsă în cadrul cooperării transfrontaliere se constituie din judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş în România, iar in Ungaria, din județele Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád.
BRECO a fost înființat în baza HG nr. 2005/2004, în scopul coordonării, implementării și gestionării programelor de tip INTERREG, misiunea declarată a BRECO fiind dezvoltarea durabilă a regiunilor de frontieră româno-maghiare prin promovarea cooperării transfrontaliere, precum și sprijinirea inițiativelor locale.
În cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră HU-RO 2007 -2013, așa cum este prevăzut în documentele de programare, BRECO îndeplinește rolul de Info Point și Control Național de Prim Nivel.
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara a luat ființă la 01.09.2005 prin asocierea Agenției de Dezvoltare Regională Vest cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. BRCT Timișoara este organism neguvernamental, nonprofit, cu personalitate juridică, care funcționează în domeniul dezvoltării regionale și al cooperării transfrontaliere.
Sediul biroului este în Timișoara, un reper cu influențe multiculturale importante și o colaborare tradițională cu Republica Serbia. BRCT are 2 birouri județene în Reșița pentru jud. Caraș-Severin și Drobeta Turnu Severin pentru jud. Mehedinți, pentru ca informația, serviciile de asistență tehnică și monitorizarea să fie aproape de potențialii aplicanți și beneficiarii programelor de cooperare transfrontalieră romano-sârbă.
Zona eligibilă cuprinsă în cadrul cooperării transfrontaliere se constituie din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinţi în România, iar în Republica Serbia districtele Borski, Branicevski, Podunavski, Banatul Central, Banatul de Sud și Banatul de Nord.
Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră Romania-Serbia
Programul Interreg-IPA Cooperare Transfrontalieră România-Serbia este un program finanțat de Uniunea Europeană în ciclul de finanțare 2014-2020, din fonduri IPA-CBC și care face parte din familia programelor europene Interreg.