Oferta culturală a Consiliului Județean pentru perioada 10 decembrie – 15 decembrie 

Consiliul Județean Timiș invită iubitorii de artă, prin instituțiile sale de cultură, la diverse expoziții temporare și permanente precum și spectacole de teatru de păpuși.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș invită publicul iubitor de tradiții la spectacolul „Colind pentru neuitare”. Invitați în recital sunt Liliana Laichici și Grupul Crăițele: Andreea Chisăliță, Luminița Safta și Oana Stanca, Andrian Stanca și Grupul Craii: Ciprian Pop, Florin Boita, Bogdan Firu, Alexandru Micșescu, Dorinel Gavriluț Pârvoni, Carmen Popovici Dumbravă și Grupul Școlii de Arte Timișoara, precum și Corala Contrast, coordonată de Vasile Bădescu. Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca.

Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” devine gazda unei zile plină de spectacole, artă, literatură și muzică, dedicată celor mici cât și familiilor acestora. „Festivalul de o zi”, ajuns la cea de-a VIII-a ediție promite spectacolele fascinante ce vor crea amintiri de neuitat.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria teatrului, de luni până vineri, sau online accesând linkul: https://www.bilete.ro/cauta/?q=teatrul+merlin 

Centrul Multifuncțional Bastion 

  • Expoziția „City of lights”.

Centrul Multifuncțional Bastion 

  • Expoziția „City of lights”.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Vernisajul expoziției „Liniște”, la Galeria Pod, invitați Chic Dance, ora 18:00.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția „170 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj (1853 – 2023), etaj 1, hol;
  • Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastionul Maria Theresia, hol etajul 1;
  • Expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, Bastion, mansarda B2; 
  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Vatra”, în Sala Pedagogie Muzeală, Bastion Maria Theresia, etaj 1;
  • Salonul Anual al Artelor Vizuale Timișoara, ediția 94, mansard B1, Bastion Maria Theresia;
  • Concert de jazz, mansarda B2, Bastion Maria Theresia, ora 17:00.

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;
  • Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada; 
  • Baroque4Tech, expoziție multimedia, în spațiul Galeriei L;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziția „O privire de aproape”, în Galeria Colecției „Corneliu Baba”;
  • Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”;
  • Expoziției „De Anima”, semnată de Gheorghe Fikl, în Sala Barocă.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;
  • Expoziția în aer liber;
  • Expoziția „Îngeri cu altițe”, în sala expozițională.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

  • Spectacolului „Fetița cu chibrituri”, 5+, ora 10:00.

Centrul Multifuncțional Bastion 

  • Expoziția „City of lights”.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Expoziția „Liniște”, la Galeria Pod;
  • Spectacol de sărbători, la Târgul de Crăciun, Piața Victoriei, 17:00.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția „170 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj (1853 – 2023), etaj 1, hol;
  • Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastionul Maria Theresia, hol etajul 1;
  • Expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, Bastion, mansarda B2; 
  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Vatra”, în Sala Pedagogie Muzeală, Bastion Maria Theresia, etaj 1;
  • Salonul Anual al Artelor Vizuale Timișoara, ediția 94, mansard B1, Bastion Maria Theresia;

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;
  • Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada; 
  • Baroque4Tech, expoziție multimedia, în spațiul Galeriei L;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziția „O privire de aproape”, în Galeria Colecției „Corneliu Baba”;
  • Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”;
  • Expoziția „De Anima”, semnată de Gheorghe Fikl, în Sala Barocă.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;
  • Expoziția în aer liber;
  • Expoziția „Îngeri cu altițe”, în sala expozițională;
  • Expoziția „Călătorie prin Transilvania și Banat. Ființe și fantasme mitologice”, de Rada Niță Josan, la Galeria Pygmalion.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

  • Festival de o zi, ediția a VIII-a:
    • Spectacol în limba sârbă „Kroki și prietenii”, 3+, Teatrul pentru copii „Kragujevac, Serbia, ora 11:00;
    • Spectacolul „Copilu’ din cutie”, 8+, Teatrul Portabil Timișoara, 13:00;
    • Lansare de carte pentru copii „Horia cel năzdrăvan”, de Vasile Bogdan, ora 16:00;
    • Spectacolul „Țup – imposibil e doar un cuvânt”, 4+, Centrul Independent pentru Arta Animației (CIAA) București, ora 17:00;
    • Vernisaj expoziție „DADA”, 5-17 ani, atelier Patricia Stanga Iusztin, ora 18:00;
    • Concert Moonlight Breakfast „Christmas special”, ora 19:00.

Centrul Multifuncțional Bastion 

  • Expoziția „City of lights”.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Finisajul expoziției „Liniște”, cu lansare de carte și de muzică experimentală, la Galeria Pod, ora 18:00.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția „170 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj (1853 – 2023), etaj 1, hol;
  • Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastionul Maria Theresia, hol etajul 1;
  • Expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, Bastion, mansarda B2; 
  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Vatra”, în Sala Pedagogie Muzeală, Bastion Maria Theresia, etaj 1;
  • Salonul Anual al Artelor Vizuale Timișoara, ediția 94, mansard B1, Bastion Maria Theresia;

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;
  • Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada; 
  • Baroque4Tech, expoziție multimedia, în spațiul Galeriei L;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziția „O privire de aproape”, în Galeria Colecției „Corneliu Baba”;
  • Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”;
  • Expoziția „De Anima”, semnată de Gheorghe Fikl, în Sala Barocă.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;
  • Expoziția în aer liber;
  • Expoziția „Îngeri cu altițe”, în sala expozițională;
  • Expoziția „Călătorie prin Transilvania și Banat. Ființe și fantasme mitologice”, de Rada Niță Josan, la Galeria Pygmalion.

Centrul Multifuncțional Bastion 

  • Expoziția „City of lights”.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Seminar „Liniștea din noi”, la sediul CCAJT, ora 12:00.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția „170 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj (1853 – 2023), etaj 1, hol;
  • Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastionul Maria Theresia, hol etajul 1;
  • Expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, Bastion, mansarda B2; 
  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Vatra”, în Sala Pedagogie Muzeală, Bastion Maria Theresia, etaj 1;
  • Salonul Anual al Artelor Vizuale Timișoara, ediția 94, mansard B1, Bastion Maria Theresia.

  • Spectacolul „Crăiasa Zăpezii”, 3+, ora 11:00 și ora 13:00.
Anterior Centralizator nominal privind punctajele acordate la proba interviu în vederea transferului la cerere pentru ocuparea postului vacant de consilier, clasa I, grad profesional superior (ID 550.312) la Serviciul de analiză tehnică, utilităţi publice şi control drumuri din cadrul Direcţiei de drumuri şi transport, organizat în data de 09 decembrie 2024
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support