Ministerul Educației a finalizat evaluarea calitativă a documentațiilor depuse prin Apelul „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” la care Consiliul Județean Timiș a aplicat cu Proiectul „Construire imobil – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ‹‹Dumitru Ciumăgeanu›”. Punctajul primit a determinat clasarea pe locul 11 din cele aproape 230 de dosare transmise, pasul următor fiind semnarea cererii de finanțare.
Valoarea proiectului, rezultată în urma întocmirii Studiului de fezabilitate este de aproximativ 74.500.000 lei, din care peste 47.000.000 lei fonduri nerambursabile alocate prin PNRR, Componenta C15: Educație/Mediu I10.
„Noua clădire va fi încadrată ca nZEB+, un standard care reprezintă un concept inovator în domeniul construcțiilor, care descrie gradul de eficiență energetică, respectiv un consum de energie aproape de zero”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Clădirea va avea o suprafață desfășurată de circa 5000 mp precum și o grădină senzorială de aproape 500 mp, ceea ce va permite desfășurarea unui act educativ de calitate. Proiectul este cu atât mai necesar cu cât, în prezent, unitatea funcționează într-un spațiu închiriat.
Mai mult, Centrul va intra în programul pilot de școli verzi, iar noile dotări vor facilita atingerea unui nivel optim de dezvoltare personală, recuperare și integrare a elevilor cu nevoi speciale.