În baza Legii nr. 52/2003, Consiliul Județean Timiș anunță deschiderea unei noi proceduri de transparență decizională, începând cu data de 10 octombrie 2023. Este vorba despre Proiectul de hotărâre privind „Aprobarea prețurilor medii ale unor produse agricole pentru anul fiscal 2024”.
Potrivit reglementărilor în vigoare, o hotărâre în acest sens este necesară deoarece, ulterior, consiliile locale se vor raporta și la aceste prețuri în stabilirea tarifelor din contractele de concesiune/închiriere pe hectar. În același timp, preţurile medii la produsele agricole vor fi luate în calcul la stabilirea venitului net anual din cedarea folosinţei bunurilor, în cazul în care arenda se exprimă în natură.
În elaborarea propunerilor s-a ținut cont de informările transmise de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Timiş, colectate de la producătorii agricoli prin sistemul SIPPAA de centralizare a datelor și informațiilor legate de piaţa produselor agricole şi alimentare.
Documentația completă este pusă la dispoziție celor interesați pe pagina de internet a instituției, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, secțiunea dedicată Transparenței decizionale, la următorul link: https://www.cjtimis.ro/wp-content/uploads/2020/07/Preturi-medii-produse-agricole-anul-fiscal-2024.pdf.
Timișenii care dorescă să vină cu propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională o pot face până la data de 20.10.2023. Acestea pot fi depuse ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: cornelia.paraipan@cjtimis.ro, prin poștă, pe adresa Consiliului Județean Timiș, cât și direct la sediul instituției, la Registratură.