Odată cu lansarea Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, Consiliul Județean Timiș efectuează demersurile necesare pentru renovarea a patru obiective importante: Castelul Huniade, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timișoara, Biblioteca Județeană Timiș și Liceul Tehnologic Special Gheorghe Atanasiu. Astfel, administrația județeană va depune proiecte prin care se solicită finanțare pentru reabilitarea acestor clădiri. Programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanţarea este de 100%, fără a fi nevoie de cofinanțare din partea beneficiarilor.
Programul este unul multianual, de interes şi utilitate publică, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022 și vizează atât clădirile de locuinţe multietajate, cât şi clădirile publice. Cererile de finanţare pot fi depuse de autorităţile publice locale şi centrale, fiind aplicat criteriul primul venit – primul servit.
În vederea consolidării şi reabilitării clădirilor, se pot finanţa, de la bugetul de stat, inclusiv cheltuielile legate de asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii, cele legate de elaborarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, verificarea tehnică a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, asistenţa tehnică din partea proiectantului, cheltuielile pentru realizarea investiţiei de bază, cele pentru organizarea de şantier, precum şi cheltuielile diverse şi neprevăzute.
Programul oferă posibilitatea de a se interveni pentru reabilitarea și consolidarea unor clădiri cu rol important în viața culturală și socială de la nivelul comunităților locale, asigurând atât un grad sporit de siguranță în utilizare, cât și repunerea în valoare a patrimoniului material.