Consiliul Județean Timiș, anunță astăzi, 06.07.2022, deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: Proiect de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției de Prestări Servicii Timiș.
Luând în considerare următoarele aspecte:
a) Direcția de Prestări Servicii Timiș va demara în perioada imediat următoare o serie de proiecte pe fonduri europene și/sau fonduri guvernamentale privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aueronautice și culturale din incinta Aerodromului Cioca;
b) unele dintre clădirile administrate, precum hangarul și aerogara, necesită lucrări capitale de reabilitare, fiind deja depus un proiect în valoare de 1.300.000 Euro, pe fonduri europene nerambursabile, în privința eficientizării energetice a acestora;
c) procesul, aflat deja în curs, de autorizare a pistei existente și de construire a unui heliport care să deservească întregul județ și necesitatea execuției mai multor lucrări care la rândul lor necesită avize de specialitate și implică necesitatea existenței unui personal calificat pentru buna coordonare și conducere a activităților specifice;
d) solicitărilor deja existente pentru organizarea unor evenimente culturale, artistice și aeronautice, de dimensiuni medii și mari;
e) Aerodromul Cioca este unul din obiectivele aflate sub coordonarea „Serviciului Logistic și Administrare Obiective” din cadrul Direcția de Prestări Servicii Timiș, pentru buna organizare și desfășurare a acțiunilor descrise mai sus, este necesară o coordonare cât mai eficientă și atentă a activității tehnice;
Documentația aferentă proiectului de act normativ include: Referatul de aprobare nr. 18384 din 30.06.2022 al Președintelui Consiliului Județean Timiș, domnul Alin-Adrian Nica, precum și Raportul de specialitate nr. 3491 din 30.06.2022 al Direcției de Prestări Servicii Timiș, înregistrat la Consiliul Județean Timiș cu nr. 18374 din 30.06.2022, prin care se solicită aprobarea structurii organizatorice a Direcției de Prestări Servicii Timiș, Avizul nr. 651 din 05.07.2022 al Serviciului de consultanță și avizare juridică din cadrul Consiliului Județean Timiș, dar și solicitarea de emitere a avizului cu nr. 3493/30.06.2022, Raportul Serviciului de resurse umane, organizare și salarizare cu nr. 18387/30.06.2022, precum și Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din proiectul de hotărâre supus acestei proceduri.
Documentația poate fi consultată:
• pe pagina de internet a instituției, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, la pagina https://www.cjtimis.ro/informatii-publice/transparenta-decizionala/
• la sediul Consiliului Judeețan Timiș, Bdul Revoluției din 1989 nr. 17, Timișoara, județul Timiș;
• proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul de administrație publică locală, monitor oficial și transparență decizională, conform HCJT nr. 16/26.01.2022 privind aprobarea structurii organizatorice și a Statului de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Timiș și în baza HCJT nr. 96/30.03.2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Timiș, art.27, Secțiunea B- Transparență decizională;
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se pot depune până la data de 18.07.2022 de la data publicării anunțului cu nr. 18922/06.07.2022:
a) ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: cornelia.paraipan@cjtimis.ro ;
b) prin poștă, pe adresa Consiliul Județean Timiș, Bdul Revoluției din 1989 nr. 17, Timișoara, județul Timiș;
c) la sediul instituției, la Registratură, la adresa Consiliul Județean Timiș, Bdul Revoluției din 1989 nr.17, Timișoara, județul Timiș, între orele 08:00-16:00 de luni până joi, iar vineri, între orele 08:00-14:00.
Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind Proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției de Prestări Servicii Timiș.”
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, la linkul https://www.cjtimis.ro/informatii-publice/registre/registru-pentru-consemnarea-propunerilor-sugestiilor-sau-opiniilor-conform-legii-52-2003/
Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 18.07.2022.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact: telefon: 0256/406445, e-mail: cornelia.paraipan@cjtimis.ro, persoană de contact: Cornelia Mihaela Coadă, consilier superior în cadrul Serviciului de administrație publică locală, monitor oficial și transparență decizională, responsabil pentru relația cu societatea civilă în aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003.