Copilul dintr-o stea este o adaptare după Micul Prinț – de Antoine de Saint Exupéry, povestea care a făcut înconjurul planetei. Concepția regizorală aduce la rampă publicului timișorean un spectacol original, modern, plin de culoare și de emoție.
„După o documentare temeinică, am decis împreună cu scenografa Bianca Imelda Jeremias să dăm viață unui spectacol „altfel” decât toate montările precedente existente în țară și în străinătate.
În spectacolul Copilul dintr-o stea am încercat să transfer datele și caracterul personajelor din Micul prinț în lumea înconjurătoare, astfel încât personajul principal nu este un copil, ci un tânăr adolescent al generației de azi, dornic de noi descoperiri, dornic de cunoaștere. Fiecare nouă planetă este pentru tânărul adolescent (de azi) o nouă experiență de viață cu un puternic impact emoțional.
Partiturile actoricești care acompaniază eroul principal susțin cu talent, cu determinare, cu pasiune și emoție firul roșu al narațiunii. Spațiul de joc, modern, original ingenios și incitant completează valoarea dramatică a textului și emoția creată de actorii teatrului ”Merlin” Timișoara.
În acest spectacol, veți regăsi elementul surpriză – emoțiile desenului în nisip ale artistei Ana Munteanu – imagini pline de candoare, puritate, fragilitate, dar și consistență, în premieră absolută într-un teatru pentru copii și tineret din România. Întâlnirea fericită cu artista Ana Munteanu mi-a deschis noi perspective și, cu siguranță, unele viitoare alte creații comune.”
Muzica compozitorului timișorean Cari Tibor nu mai are nevoie de nicio prezentare, partiturile domniei sale întregesc caracterul fiecărui personaj, oferind culoare și emoție fiecărei planete.
Echipa acestui proiect este una solidă, de profesioniști dăruiți și prețuiți de întreaga breaslă, mărturisește regizorul spectacolului , domnul Toma Hogea.
Copilul dintr-o stea, premieră a Teatrului „Merlin” este spectacolul binemeritat și binevenit în urbea timișoreană pentru publicul de azi, pentru publicul de mâine al Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023! O elegantă reverență întregii echipe de realizatori și, evident, minunaților actori dăruiți întru totul scenei, personajului și publicului.
Cei care fac ca spectacolul să rămână memorabil sunt: Laurențiu Pleșa, Lucian Matei, Olivera Iovanovici, Robert Copoț, Raul Bastean, Cristi Brătoiu, Raul Lăzărescu și Raluca Grumăzescu.
Proiectul, susținut de C.J. Timiș, va avea premiera joi, 30 iunie, de la ora 18, la sediul teatrului și este recomandat copiilor peste 10 ani.