Evenimentul are loc simultan în România, Bulgaria, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Republica Macedonia de Nord, Spania, Slovenia și Turcia. În România, evenimentul se desfășoară sub sloganul „Lasă butoniada și vino la pedaliada” și va avea loc la Timișoara, București, Craiova și Hunedoara și este deschis spre toate comunitățile din alte locuri din țară unde se pot mobiliza bicicliști.
La Pedaliada pot participa toți cei cu vârsta între 4 și 99 de ani, care au o bicicletă. Orice comunitate de bicicliști își poate organiza propria Pedaliadă, prin crearea unei pagini de event pe Facebook și un formular de înscriere, stabilirea unui traseu care să fie parcurs și invitații transmise prietenilor.
Pedaliada este susținută de numeroși mari sportivi ai României care au făcut și provocări prin care au invitat apropiații la Pedaliada: Mihai Leu – campion mondial la box, Silvia Stroescu – campioana olimpică și mondială la gimnastică artistică, Alex Ciocan, președintele Federației Române de Ciclism, Adriana Szentgyörgyi Ceaușescu – multiplă campioană la ciclism, Benjamin Bodo – campion național la scrimă, Cristina Bălan – campioană națională și balcanică la atletism, Theo Matican – medaliat cu bronz la Campionatele Europene de Paraciclism și ocupantul locului I în clasamentul mondial la categoria lui de dizabilitate la acest sport, și mulți alții.
La Timișoara, cursa va începe la Muzeul Satului Bănățean, iar sosirea se va face la Grădina Zoologică. Înscrierile se mai pot face la fața locului, în ziua evenimentului, respectiv pe 11.09.2021, dar doar între orele 09:00-11:00. Toți cei care vor trece linia de sosire vor intra într-o tombolă unde pot câștiga o bicicletă de la Decathlon România & Fabrica de biciclete. Un traseu va fi organizat pentru adulți pe lungimea de 20 km cu 240 m diferență de nivel și unul pentru copii pe o lungimea de 8 km.
Program
09:00 – 11:30 Distribuire brățări cu număr de participare (Race Office)
11:45 – Ședința Tehnică echipă organizatori
12:00 – Start traseul lung (adulți)
12:05 – Start traseul scurt (copii)
14:00 – Tombolă
Evenimentul face parte din proiectul Wow Europe, coordonat de Asociația Junior Sport și cofinanțat de Comisia Europeană prin Programul European Erasmus+ Sport, Not-for-profit European Sport Events. Consiliul Județean Timiș este partener local.