CJ Timiș derulează un proiect strategic pe fonduri europene, prin care va crea condiții de ultimă generație pentru formarea profesională (vocațională), construind un centru specializat de învățarea permanentă. Inițiativa va contribui, de asemenea, la dezvoltarea unei piețe comune a muncii transfrontaliere, în județele Csongrád-Csanád și Timiș, prin diferite activități care au ca scop facilitarea procesului de fuzionare a piețelor muncii separate de frontieră. De altfel, proiectul, „Inițiativă comună privind ocuparea forței de muncă” – JEDI, este finanțat prin intermediul programului INTERREG V-A România-Ungaria 2014-2020.
Contractul de execuție a centrului fost adjudecat în urma licitației publice cu aproape 4.18 milioane lei + TVA. Astăzi, reprezentanții Consiliului Județean au semnat predarea amplasamentului, cât și ordinul de începere a lucrărilor. Noua construcție va fi ridicată în Parcul Industrial și Tehnologic Timișoara de pe Calea Torontalului, aflat în proprietatea județului. Constructorul are termen 13 luni pentru a finaliza noua clădire.
Noutatea proiectului constă în faptul că activitățile centrului vor viza nu doar persoanele aflate în căutare de locuri de muncă, ci și elevii din învățământul secundar și instituțiile de formare a adulților (în majoritate vocațională). JEDI va reuni toate instituțiile relevante din domeniul ocupării forței de muncă și formării în zona transfrontalieră, astfel va stabili o rețea instituțională pe două niveluri: prin conectarea instituțiilor de ocupare a forței de muncă și formare cu angajatorii din regiune pentru a oferi forță de muncă (cu abilitățile dorite) pe baza nevoilor stabilite în urma sondajelor de opinie.
„Investim în viitor, în pregătirea timișenilor. Le oferim oportunitatea de a participa pe deplin la viața economică, socială și civică și de a-și exploata potențialul personal, pe lângă competențele profesionale, un aspect important pe o piață a muncii atât de competitivă precum a noastră. Centrul îi va ajuta pe timișeni să-și găsească mai rapid un loc de muncă sau să se reprofileze, prin dezvoltarea și diversificarea competențelor sociale și a abilităților de viață”, spune președintele CJ, Alin Nica.
Centrul dat astăzi în lucru va acoperi nevoi sociale privind partea vocațională și de consiliere în carieră, precum prezentarea la interviu, testarea intereselor și aptitudinilor personale cu referire la carieră, facilitarea participării la târgurile pentru carieră/locuri de muncă, accesare fonduri europene, facilitarea unor întâlniri cu antreprenori locali, persoane care lucrează în companii (resurse umane).
Valoarea totală a proiectului, în care județul Timiș are calitatea de beneficiar, se ridică la peste 6.5 milioane euro, lider fiind Centrul de formare profesională Szeged, Ungaria.